Cum coboară guvernul din avion

Cum coboară guvernul din avion
Publicat: 06/09/2016, 14:21

După purtătorii de epoleți grei, nevăzuți și văzuți, Oprea și Tobă, civilul european Tudorache este o alegere aerisită (din și așa puținele avute pe masă, după cum a ținut să remarce șeful guvernului, cu un aer ușor necăjit și accent pronunțat).

Premierul nădăjduiește că noul titular al Internelor va conduce onest și competent acest minister strategic și buclucaș și că va organiza „ceas”, în stil elvețian, alegerile legislative. Sunt niște așteptări aproape aseptice, dar necesare, având în vedere turbulențele sfârșitului de ciclu electoral.

Numirea fostului judecător și înalt funcționar european Tudorache peste un minister generator de multe povești cam întunecate, urmează simbolistica călătoriilor cu avionul la „a doua” ale premierului și oamenilor săi.

Sau a miniștrilor rămași până târziu în noapte să trudească la birou, după care apar încercănați la tv sau se lasă pozați cu capul în mâini. Istoviți de patimile serviciului public, dacă se poate fără cravată, cu mânecile suflecate sau îmbrăcați în felul „fugit pe fereastră”.

Asemenea instantanee, crâmpeie sunt comentate îndeobște în colivia Facebook – un barometru atât de drag mai-marilor zilei- cu o pasiune demnă de cauze mai pământene.

Admiratorii acestor atitudini și stiluri spun că este doar naturalețe, firesc, normal. Detractorii visează la orașe brăzdate de coloane oficiale, la care să caște gura de pe bordură.

Doar că naturalețea, firescul și normalul, într-un timp în care se pune mult preț pe „ambalaje” poate fi și altfel. Fără a afecta „conținutul”.

În anii 90, care nu sunt o vreme atât de îndepărtată, am relatat ca reporter despre o vizită în România a premierului croat Nikita Valentic (țară aproape vecină – deși „altă lume”, premier „non-politic”, fusese șeful companiei nationale de petrol). La aeroport, cu ochii după o aeronavă impozantă, era să ratăm sosirea oficialităților croate.

Ne-am dumirit când dintr-un avionaș dichisit, a coborât un grup de domni spilcuiți, îmbrăcați aproape standard în costume italiene elegante. Poate din această pricină aveau un aer oarecum comun. Guvernul croat. Mai târziu, la tradiționala semnare a documentelor oficiale, miniștrii blândului Văcăroiu păreau prăfuiți pe lângă colegii lor de la Zagreb.

Morala: normalitatea guvernanților, de care se face atât caz, poate avea ambalaj instituțional pe măsură. Fără să se ofenseze cuvioșii și închizând civilizat gura denigratorilor.

Dorința: Să văd coborând pe un aeroport, dintr-un avionaș dichisit, un grup de domni eleganți, cu un aer oarecum comun. Guvernul român. Un guvern de „business class”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”